Se spune ca in fiecare nenorocire exista o bucurie/un beneficiu. Doar ca preocupati de propria nefericire, rareori vedem beneficiile. In momentul in care reusim sa vedem placerea/bucuria in evenimentul neplacut anterior, deja incepem sa ne vindecam de durerea ce ne-a pricinuit-o si suferinta inceteaza.
Pandemia de Coronavirus. Un eveniment fara precedent. Care presupune masuri exceptionale. Printre care – si faptul ca multi angajati au fost trimisi sa lucreze de acasa. Sunt curioasa cat de multe companii, odata ce va trece si acest eveniment (ca va trece, toate trec) isi vor chema inapoi la munca angajatii. Sunt curioasa si cati angajati vor vrea sa mai vina la munca si nu vor cere sa lucreze de acasa.
Noi in AxA muncim de acasa din 2008. A fost poate una dintre cele mai bune decizii. A fost, cu siguranta, decizia care ne-a ajutat sa trecem peste criza economica a lui 2009. A fost decizia care ne-a adus numai beneficii: nu timp pierdut in a traversa Bucurestiul la orele de varf, nu nervi ca nu am gasit un loc de parcare, nu cheltuieli cu chiria, electricitate, etc. Initial ne-am gandit ca vor disparea comunicarea si spiritual de echipa, acea motivatie sa lucrezi pe care ti-o da colegul care lucreaza. Dar in epoca in care tehnologia ne poate conecta atat de usor, am descoperit ca putem participa la sedinte si din confortul sufrageriei noastre. E adevarat ca a fost nevoie de un nou set de abilitati pentru a ne mentine motivatia treaza si a imputina drumurile la frigider (care acum era atat de la indemana), dar beneficiul de a fi cu adevarat stapan pe timpul tau a platit cu varf si indesat. Pentru cum puteti s ava adaptati la munca de acasa, vom face alta discutie.
Insa din punctul de vedere al angajatorului, cu mici ajustari, eu consider ca sunt multe avantaje de a incuraja munca de acasa. Si sunt doar surprinsa ca ne-a trebuit o pandemie sa vedem ca acest lucru este posibil.